REVOLUŢIA GENERALULUI GUŞA
Ziarul, 21 decembrie 2004
NORII DE CIANURĂ
Lt. col. Dumitru Prichici,
ofiţer tehnic operativ în DSS, trecut în rezervă în 1987, avea o obsesie. Ştia că
va urma o vânătoare de vrăjitoare şi îi era teamă că vor fi atacate unităţile tehnice.
Acolo se afla aparatura performanţă, absolut necesară sistemului de siguranţa naţională.
Dacă ar fi fost distrusă, ţara ar fi fost „deschisă” oricărei operaţiuni străine.
În plus, s-ar fi putut întâmpla o tragedie. „În depozitele de la Tonola, se afla
o cantitate substanţială de cianură, care se utiliza în timpul procesului de producţie
a circuitelor imprimate aurite, în băile de aurire. Dacă ar fi fost incendiate aceste
stocuri, norii de cianură ar fi ucis orice fiinţă vie întâlnită în cale. Imposibil
de apreciat câţi morţi ar fi fost”, scrie Dumitru Prichici în cartea să „Condamnaţi
la tăcere”. Ei bine, acest lucru era să se întâmple, pentru că strategia ocultă
prevedea lupte între unităţile MApN şi cele ale DSS. Există un astfel de scenariu
conceput de fanatici activişti PCR, inclus şi în strategia loviturii de stat, ceea
ce ar fi dus la un război civil. Pe 22 decembrie, la prânz, lt. col. Prichici îl
caută pe Iulian Vlad la C.C. ca să-i comunice temerile sale.
ORDINELE GENERALULUI IULIAN VLAD
Se cuvine să subliniem că generalul
Iulian Vlad dăduse ordin ca oamenii săi să depună armele la rastel şi să rămână
consemnaţi în unităţi de pe data de 22 decembrie, la ora 7 dimineaţa. Deci, înainte
de fugă cuplului prezidenţial. Găsindu-l în C.C., Dumitru Prichici îl roagă să dea
telefon la generalul Tencu, de la „T”, pentru a-i ordona să trimită oamenii acasă,
această unitate fiind cea mai apropiată de C.C., pentru a nu putea fi acuzaţi vreodată
că au tras. Gen. Iulian Vlad a fost de acord şi l-a sunat pe generalul Tencu, căruia
i-a ordonat: „În numele poporului, ordon: depuneţi armamentul la rastele şi trimiteţi
oamenii acasă, mai puţin cei ce vor asigura paza sediului unităţii.”
S-a auzit în microreceptorul
telefonului, ţinut la distanţă pentru a auzi toţi cei de faţă, circa zece revoluţionari:
„Am înţeles, depunem armamentul şi trimitem oamenii acasă.” După care gen. Vlad
a adăugat:„Vine lt. col. Prichici şi controlează cum s-a executat ordinul.” Apoi
a dat încă două ordine. I-a ordonat generalului Rus de la aviaţia militară să oprească
plecarea oricărei persoane care ar fi trebuit să fie judecată, mai ales a celor
doi fugari. Al treilea telefon a fost dat comandantului de la penitenciare pentru
eliberarea deţinuţilor politici. „Nu vă pot spune de câte ori i-a fost întreruptă
legătura telefonică în timpul comunicării ordinelor”, îşi aminteşte Dumitru Prichici.
Generalul Stănciulescu îşi începuse deja misiunea.
„PUNEŢI TANCURILE PE TONOLA!”
Ducându-se să vadă cum se execută
ordinul generalului Vlad, Prichici îşi dă seama că cei care păzeau sediile puteau
fi expuşi unor atacuri, nefiind îmbrăcaţi în uniforme de soldaţi sau gradaţi MApN.
Era nevoie urgentă de cel puţin un pluton de militari înarmaţi recunoscuţi ca oficiali
şi de drept răspunzători de ce se va întâmpla cu aceste sedii ale DSS-ului. Dumitru
Prichici a plecat în căutarea unor factori de decizie care să dea un astfel de ordin,
nereuşind să mai ajungă la Iulian Vlad. Deja circula „vestea” că securiştii trag
din toate poziţiile şi vor să-l readucă pe Ceauşescu la putere. Col. Victor Dobrinescu,
de la sediul USD, cu greu făcea faţa mulţimii care intrase în curtea unităţii prin
escaladarea gardurilor, iar la „Tonola”, unde erau butoaiele cu cianură, era ameninţată
de cetăţeni care încercau să intre în sediul unităţii. Dumitru Prichici a primit
o carte de vizită care îl recomandă ca specialist în calculatoare, pentru a nu risca
să fie arestat sau împuşcat ca terorist. A luat legătura cu cei de la USLA, cerându-le
ajutor, dar şi ei erau vânaţi. În plus, li se spusese că pe aeroportul Otopeni soseau
elicoptere care desantau comandouri să aşteptau să fie solicitaţi, ei fiind singurii
antrenaţi pentru luptă antiteroristă. Ajuns la Televiziune, la gen. Tudor, Dumitru
Prichici afla cu stupoare că acesta trimisese două tancuri să distrugă unităţile
din Tonola, CTOT -ul şi din Paciurea, unde avea sediul USLA. Obţine ordin să nu
fie atacate.
ASALTUL SOVIETICILOR
Ajunge, în sfârşit, la gen.
Militaru. Era în dată de 24 decembrie, când acesta fusese numit Ministru al Apărării.
După un sfert de oră, a fost primit de ministru, căruia i-a raportat că, în interesul
comun, trebuia preluat întregul DSS, material şi că efective, trebuia reluată munca
de informaţii. Gen. Militaru a fost binevoitor şi a chemat un general la ordin.
Noroc că acest general era Nicolae Popescu, şeful Comandamentului de Transmisiuni
al Armatei, care evalua corect situaţia. De acum, Prichici era sigur că foştii colegi,
adevăraţi profesionişti, nu mai erau în pericol de a fi invadaţi în clădiri, de
grupuri răzleţe de aşa-zişi revoluţionari, în interesul distrugerii sediilor şi
efectivelor acestui sector. Când a ieşit din biroul gen. Militaru, care se instalase
în biroul lui Milea, lt. col. Prichici a avut parte de o întâlnire neaşteptată.
A dat nas în nas cu un grup de înalţi ofiţeri sovietici, îmbrăcaţi militar, care
tocmai ieşeau din lift. Prichici a rămas pironit locului, nevenindu-i să creadă
şi doar glasul unui soldat l-a readus la realitate: „Dă-te la o parte, că trag!”
De uimire, rămăsese pe mijlocul culoarului, blocând „asaltul” sovietic. A plecat
de acolo privind lung în urmă.
ARESTAŢI-L PE GUŞĂ!
După cererea imperioasă a ofiţerilor
Marelui Stat Major de a fi înlăturat gen. Militaru şi a „romboiștilor” săi, din
ianuarie 1990, războiul radioelectronic a fost reluat, după cum reiese din cartea
„Războiul magicienilor”, de col. dr. Emil Străinu. Dar nu a mai avut aceeaşi intensitate,
fiind bruiat de specialiştii militari. Armata îl voia pe gen. Guşa în fruntea ei,
motiv pentru care generalul a fost acuzat că voia să dea o lovitură de stat militară.
Există informaţii că gen. Militaru era hotărât să preia frâiele pe 12 ianuarie.
Nu a reuşit, deja toată Armata ştia ce se pregătise.
http://www.fundatiagusa.ro/index.php?id=509